We’ve updated our Terms of Use to reflect our new entity name and address. You can review the changes here.
We’ve updated our Terms of Use. You can review the changes here.

Lache în harem

from Lache în harem by Makunouchi Bento

/
  • Streaming + Download

    Includes high-quality download in MP3, FLAC and more. Paying supporters also get unlimited streaming via the free Bandcamp app.
    Purchasable with gift card

      name your price

     

about

Fără să aderăm la imagine, la clișeele și tiparele ei, ne-am lăsat totuși transportați împreună cu Lache, lăchiți, ca să zicem așa, în haremul sunetului, ademeniți și mai curând dezorientați sonor de vagi tehno-orientalisme românești incipiente. E modul nostru de a semnaliza că vrem să urmăm sfatul dat lui Alice de omida care pufăie din shisha, cu turbanul pe cap. Lasă-te dus într-un vis nevis care te amăgește, dar amăgindu-te frivol, îți arată cam cât de absurd e să crezi că ești doar în pielea ta, mic mare, aici, acolo, la Paris Moscova Istanbul, mai ales cu ochii semi închiși.

„Clinchetele sună în ritm cu picioarele agitate ale fetelor de pe plajă. Un cor (nu mi-e clar dacă e cor sau o solistă) discret anunță muzica disonantă care vine cu apariția lui Lache. Acest registru muzical se încheie doar după ce Lache e alungat, iar fetele se întorc la joaca de pe plajă pe fondul aceluiași clinchet.” (ascultător-privitor imaginar)

Plaja sau plajele dispărute ale Bucureștiului sunt loc de întâlniri, de potriviri nepotrivite, de bălăceli nepermise, locul unde șomerul picotește, înfulecă resturi apetisante, dă peste mondene. Am urmărit undele bălții unde cei în genere alungați și târâți social prin statutul ăsta de haihui, de pierdevară, își găsesc habitatul natural.

“Pașa îl duce pe Lache până la ienicerii care îi așteaptă cu litierele, pe malul opus față de moscheea ridicată la comanda lui Carol I în actualul Parc Carol (care moschee se găsește astăzi mutată la Eroii Revoluției). Lache și Pașa sunt duși de ieniceri pe litiere, muzica continuând pe tonuri când mai grave, când mai vesele, dar în principiu confuze, dar cu un moment comic (Lache cade din litieră) asociat corespunzător pe partitură.”(ascultător-privitor imaginar)

“La harem, punctul final al plimbării, registrul sonor evidențiază cadânele (în special pe favorita Pașei, Elena Penescu-Liciu, de la Opera din Cluj). Acestea îl primesc pe Pașă pe un ritm unduitor care se întrerupe în momentul în care Lache își face apariția stângaci. Muzica continuă în timp ce Lache o pipăie pe Favorită și se frige pe limbă de la cafea.” (ascultător-privitor imaginar)

Intertitlul remarcă: Turcii s’au modernizat cu totul. Chiar și în unicul harem, care a scăpat de revoluția lui Mustafa Kemal ... tradiționala orchestră muzicală este înlocuită cu un aparat de radio. Atunci când radioul este deschis, începe sunetul modern al undelor de radio care aduc de la Stambul muzica pe care va perfroma dansatoarea Pașei, Mary Cholet, o muzică disonantă, unduitoare, modernistă și vag “orientală”. Frecvența e schimbată cu cea de la Paris, de unde și ritmul melodic și dansul devin mai “contemporane”. Ultima frecvență îi va îngrozi pe auditori, cu un sunet fulgerător și morbid, moscovit bineînțeles. (ascultator-privitor imaginar)

Ascultatul colectiv la radio dă prime halucinații de cap si de grup. Ne dă vertij nu glumă. Indiferent de unde venim (orient sau occident sau între ele), indiferent de faptul că vorbim de personaje de film sau reclamă (fictive sau nu), am lăsat sunetele să năucească și năpădească jucăuș. Să urmeze, dar să nu “tragă”, imaginea cu ele, să nu mai pară doar niște baidere devotate și loiale văzutului binocular și scoptofil. Ne-am întrebat dacă nu avem aici un fragment de proto-videoclip?! Ce e momentul ăsta de divan, dacă nu e divanul unde contractul audio-vizual (menționat de Michel Chion) începe să se destrame, unde își pierde cheful de a asculta orbește de fratele vizual atotștiutor și începe să ritmeze, schimbe și aiurească percepția.

credits

from Lache în harem, released December 29, 2021
Written, produced, mixed and mastered by Felix Petrescu and Valentin Toma (Makunouchi Bento)

makunouchibento.org
www.facebook.com/makunouchibento/
twitter.com/bentomakunouchi
www.instagram.com/makunouchibento/
www.youtube.com/user/bentomakunouchi

license

tags

about

Makunouchi Bento Timișoara, Romania

The Makunouchi Bento, or traditional Japanese lunchbox, is a highly lacquered wooden box divided into quadrants, each of which contains different delicacies. It is also one of the most familiar images of Japan's domestic environment. Reading the box as both an object and a metaphor, Felix Petrescu and Valentin Toma founded this cinematic / experimental / electroacoustic project back in late 2000. ... more

contact / help

Contact Makunouchi Bento

Streaming and
Download help

Redeem code

Report this track or account

Makunouchi Bento recommends:

If you like Makunouchi Bento, you may also like: