[Mangled]

Vasile se îndreaptă cu Buldozerul Vasile (tovarăşul lui credincios de lucru) către casă. E aproape seară şi pe şoseaua de un negru mat, luciferic, circulă o droaie de maşini. Maşini scumpe, cu intestinele alimentate de un carburant bun, la portieră cu maşini ieftine cu tapiţerie de muşama tigrată şi şoferi băltind de transpiraţie acră. Vasile întotdeauna visează în lungul lui drum spre casă, drum pe care-l parcurge zilnic tăind oraşul în lung, de acasă până la şantier apoi seara, de la şantier până acasă.

Vasile zâmbeşte când rar, dar rar de tot se uită la drum, limba moale de asfalt care-i gâdilă familial tălpile Buldozerului Vasile. Drumul Vasile e drumul lui. Drumul îl iubeşte pe Vasile şi pe Buldozerul Vasile aşa cum aceştia îl sărută zilnic peste tot. Călare acolo, sus, pe scaunul de metal şi puţin plastic, Vasile se simte deasupra tuturor şoferilor şi trecătorilor, el salută cu pumnul strâns toate blocurile întâlnite în cale, toate TIR-urile, toate basculantele. Drumul ăsta a devenit un ritual pentru el. E ca şi cum acolo, în drum, ar sta tot dumnezeu' ei de treabă. Deloc atent la drum, Vasile scuipă şi fluieră un refren dintr-un cântec vesel auzit la radio.

Se gândeşte tot timpul la geamantanul de lângă el. Geamantanul în care-şi tine pâinea şi dărabul de salam Victoria, mâncarea lui pe tocmai o zi. Nu interiorul îl interesează pe Vasile, ci exteriorul plin de abţibilduri turistice. Din toată lumea. Din URSS până în Tahiti, din Africa de Sud până hăt departe în gheata Polului Nord, totul e reprezentat pe hârtii adezive şi un pic decolorate de soare. Lumea ca un exterior de geamantan. Lumea alături de brişca şi prânzul lui Vasile. Până la urmă, nimic nu lipseşte din drumul lui, al Buldozerului Vasile, al geamantanului şi chiar din drumul drumului.

Vasile scoate tacticos o ţigară uscată, o umezeşte de câteva ori cu limba şi mormăie cu adevărat satisfacut... "he he... al dreacului voiaj, nene!"