🎧 Stereo + Binaural (3D Sound) 🎧
Please use headphones for best sound experience!
Download the EP for full 24bit 48kHz audio quality.
~
Our submission to the "Mixage Fou édition #10" contest: 2 x 80-seconds stereo tracks [1,2] + 2 x 80-seconds binaural tracks [3,4], made of nothing but the field recordings they provided, passed through the Makunouchi Bento imagination.
www.mixagefou.com/spip.php?article214
~
___ [EN]
Stray Beads (Crawling Along)
I’m schlepping my 2 wicked-heavy suitcases, trudging towards the giant tin up ahead. Just 23 platforms left between here and bliss. I’m panting and I can hear the train huffing and puffing in response, like an old, pipeless calliope wagon, getting ready to leave. As I pick up the pace, I can't help noticing the only two parallel strips of clean pavement – two shallow grooves left behind by my suitcases as they scrape the dirt off the unfriendly platform. They’ll know I was here! No one else has suitcases like these, and the gauge between them is the exact, unique width of my shoulders.
And... Hop on the train, Shane! Fifty ways to lose your luggage. Dog Bless! The big whale almost missed me. Gulp! He’s swallowed me! It’s gonna be fine now. I have a hard time finding my seat by solving the riddle on my ticket. This time, fate has given me seat number “6 geese a-laying and a one-touch speed dial”. I sit down on the seat covered in Carpathian sloth-mouse (Mus Iners Carpatinus) fur and close my eyes so I can open my mouth and take a deep breath. We're on schedule, I keep telling myself. This hasty conclusion bounces off the walls of my mind cavern, and the mischievous echo replies with a question: “What schedule, man?! Fick-ick-k!” I choose not to panic on an empty stomach and I just give a dry answer: “The K Schedule.” That must be it!
I feel my own atoms being pulled forward – the train is leaving. Time to go over the checklist, to make sure I’m all here. I too am among those responding to the roll call. I open my suitcases and find my countless packs of plain biscuits still there, together with the condensation water collector, a contraption consisting in a dream catcher, a red plastic funnel, and a 400-ml bottle. “That’s all you need!”, Experience smugly whispers to me privately.
To kill some time, I start playing a card game with 3 Austrian garden gnomes sitting next to me. I don't keep count of my cards and lose biscuits way too easily. Biscuits are good for absolutely anything! That's what they should be teaching in every prestigious school and university. (Aren't I smart.)
At the far end of the train car, an old man is killing rats with a large fork. That’s one smart old man! It says on the back of the ticket too: “For every 20 rats killed and handed over to General Control, you get a small half of 1 litre of “Alexei Petrovich” vodka (made in the Russian Federation) and a small sandwich.” Meanwhile, I, Robinson Cruiser from Plain Biscuit Island, am gazing in admiration at this valiant amateur exterminator. I deeply admire the ambitious and dramatically envy industrious householders!
Several impish brats are wildly riding some deaf mute pigs on the aisle, yelling “hey mister, we’re rowing!” I respond with a courteous smile and stuff lumps of biscuits with water in my nostrils and ears, to escape my embarrassment. Nerve training. Everyone around here is always acting like there’s nothing ever going on! We suddenly go into a tunnel and the drafts instantly put out all the candles. Or maybe it’s someone’s birthday... It’s always the same season inside the train, one perpetual night of hyperlucid dreams. This makes me think of a swift kerouac riding a rickshaw pulled by two laggy burroughs in a fresh soap bubble.
We exit the tunnel and the Attendant comes to relight the candles. I ask him how long before we get to our final destination. He hesitates, keeps shifting his weight from one leg to the other, and moaningly confesses that we’ve accidentally entered a maze of Moebius strips and, according to his estimations, we’ll be arriving in Pardu-blue-bice* in 20 years. I suddenly embrace the freeing consciousness state of a pocket calculator: if I play it low and throw the winning gnomes out the window, I can halve the time! (I saw that in a Polish movie, though that one was about a hot air balloon). And, if all fails, at least I've got my biscuits...
* Pardubice, Czech Republic
28th of March 2019
by Felix Petrescu (Makunouchi Bento)
Translated by Cristian (REDLance Translations)
www.redlance.eu
++ Download the EP for a bonus translation by the one and only Dr. Ștefan Tiron.
___ [RO]
Stray Beads* (sau lunga călătorie cu CFR-ul)
Îmi târâi cele 2 geamantane nepământesc de mari către conserva de metal din depărtare. Mai am 23 de peroane și o să fie țuț, fasole cu costiță. Răsuflu greu și aud cum trenul, pe roată de plecare, îmi răspunde în contratimp cu gâfâitul lui de organ bisericos văduvit de țevi. Grăbesc pasul și nu pot să nu observ cum geamantanele mele lasă singurele 2 culoare paralele de curățenie, săpând un șanț superficial pe peronul neprietenos. O să se știe că am fost pe aici! Nimeni nu are asemenea geamantane și distanța dintre ele e exact distanța UNICă dintre umerii mei.
Popa sus! Laika înalțare. Dog Bless! Era să mă rateze balena. Gulp! M-a înghițit! M-am liniștit. Îmi găsesc cu greu locul rezolvând ghicitoarea de pe bilet. De data asta destinul vrea să am locul "6 ingineri nefamiliști și o prepeliță". Mă așez pe bancheta tapițată cu blană de șoarece-leneș carpatin (mus iners-carpatinus) și închid ochii că să pot deschide gură să respir adânc. Totul e în grafic, îmi repet. Concluzia pripită se lovește de pereții cavernei minții mele și ecoul hoț îmi răspunde cu o întrebare: "care grafic bă?! fick ick k". Aleg să nu intru în panică pe stomacul gol și mă mulțumesc cu un răspuns sec: "Graficul K". Asta trebuie să fie!
Simt cum ceva trage atomii înainte și o luăm din loc. E momentul să-mi fac inventarul, să văd dacă sunt întru totului tot aici. Mă număr și eu printre cei care și apoi răspund la apel. Deschid geamantanele și constat că nenumăratele pachete de biscuiți simpli sunt tot acolo, împreună cu instalația de adunat apă prin condensare, instalație ce constă într-un dream catcher, o pâlnie roșie din plastic și o sticlă de 400ml. "Atâta ai nevoie!", îmi șoptește doar mie, fudulă, Experiența.
Ca să omor din timp, intru într-un joc de cărți cu 3 pitici de grădină austrieci de pe bancheta alăturată. Nu țin socoteala cărților și pierd mult prea ușor din biscuiți. Biscuiții sunt buni la absolut orice! Asta ar trebui să se învețe în orice școală și orice facultate care se respectă. (Bine că sunt eu dăștept.)
Un bătrân omoară șobolani cu o furculiță mare în celălalt capăt de vagon. Nu-i prost moșu'! Scrie și pe spatele biletului: "La 20 șobolani omorâți și predați la Supra-Control primiți o jumătate mică de 1L vodkă "Alexei Petrovici Maresiev" (prod. Federația Rusă) și un senvici mic.". Eu, Robinson Sisoeul din Insula de Biscuiți Simpli îl privesc cu admirație pe vajnicul deratizator de ocazie. Îi admir profund pe ambițioși și îi invidiez dramatic pe gospodari!
Niște draci de copii călăresc energic porci surdo-muți pe culoar, urlând "uite nene, vâslimmm!". Zâmbesc protocolar și îmi îndes cocoloașe de biscuiți cu apă în nas și urechi ca să scap de jena din situație. Dresură de nervi. Toată lumea se poartă aici de parcă nu se întâmplă niciodată nimic! Intrăm brusc într-un tunel și toate lumânările se sting instantaneu de la curenții de aer. Sau poate e ziua de naștere a cuiva... În tren e mereu un singur anotimp și o noapte cu vise hiperlucide. Asta mă duce cu gândul la o ricșă cu un pleș trasă de doi patapievici intr-un nor proaspăt de Dero.
Ieșim din tunel și Controlorul vine să reaprindă lumânările. Îl întreb cât mai avem până la destinația finală. Se codește, se bâțâie de pe un picior pe altul și scremut îmi mărturisește că am intrat din greșeală într-un labirint format din benzi ale lui Moebius și că el estimează că o să ajungem la Pardubais** în 20 de ani. Brusc îmbrațișez starea de conștiință eliberatoare a unui calculator de buzunar: dacă arunc mișelește piticii câștigători pe geam, scurtez timpul la jumate! (am vazut asta într-un film polonez, ce-i drept, era cu un balon). Chiar dacă nu-mi reușește schema, are băiatu' biscuiți...
* "stray beads" sau "lost marbles" (vezi Google)
** Pardubice, Republica Cehă
28 Martie 2019
de Felix Petrescu (Makunouchi Bento)
